Don Bruninu Chimirri e li Sirrisi
(di Mastro Bruno Pelaggi)
Fici
tanti sunietti ed arridìru
genti
chi non capìscianu ‘nu zeta.
Jio,
pi lu cchiù d’unu mi chiama pueta.
Moni,
parDieu, mi vinna ‘nu disìju
mu
ndi fazz’unu quantu ‘na cometa,
e
puoi la vuolu e la mientu ‘n caminu
e dicu
sempi:- «Viva don Bruninu!»
È pi
lu mundu truoppu mintugatu
di
tutti li putienzi di la terra…
sulu
carchi giagantàru futtutu
di
‘sti quattru muccusi di la Serra
chi
nci cumbinìa miegghiu mu sta mutu…
Cà
cu vulìa m’acchiappa e cu m’afferra
beni
ndi fìcia truoppu assai e non puocu
a
Serra, Catanzaro ed ogni luocu.
Chi
cazzu pritindiènu à stu’ paisi
ancora
non lu puotti immaginari…
forsi
vuliènu mu nci fa li spisi
e mu
c’inchia li casci di dinari?
La
pritindienza d’arcuni sirrisi
è
cosa chi non la puozzu sumpurtari…
Furmaru
lu cunsigghiu quattru sbirri
e
bonnu m’urtan’iddi cu’ Chimirri!
Vidi
s’è cosa mu si po’ cridìri:
la
musca mu dispida l’elefanti
o si
allu mundu mai si ntisa diri
ca
lu griddu spaventa lu giganti,
o
puramenti m’aviriss’a diri
si a
Cristu lu cumandanu li Santi…
Jio
vi l’abiertu, agenti di la Serra:
n’jiti
all’atu, cà caditi ‘nterra!
Badati,
prima m’agghiuttiti l’uossu,
m’è
sufficienti largu lu pirtusu
nommavìssa,
parDio, m’è truoppu gruossu,
cà
vi mbudda lu culu e resta chiusu.
Si puoi
cadìti sutt’a carchi fuossu
cu
cazz’è chi vi tir’a ghiri susu?
Prima
l’arruri nci vò l’abbirtienza,
cà
duoppu, cari miei, nci vo’ pacienza!
Pinsati
cu’ la testa, prisintusi
si
bui vuliti mu sintit’a mia.
Cu’
Chimirri facitivi li scusi
mu
v’accorda amicizia ed armunia:
cà
v’apira li puorti si su’ chiusi
e
v’indirizza pi la giusta via.
Si
puoi aviti la testa di lu muru
vi
resta sempi lu cuornu allu culu.
Don
Bruninu Chimirri è galantuomu,
cà
di nuddu giammai si vindicàu.
Vui
lu sapiti tutti quant’è buonu
e
quant’offesi si dimenticau
e lu
sapiti c’allu sulu nuomu
l’Italia
tutta lu frunti nchianàu.
S’a
bui vi para ca siti cchiù forti
argiti
l’anca, cà vi pigghia notti…
Lu
nuomu di Chimirri ndon Bruninu
è
‘na campana cu’ ‘nu bellu suonu:
ch’è
fundùtu d’argientu e d’uoru finu,
puru
li surdi sèntanu lu suonu.
Vuatri
suricièddi di mulinu
cunsàtivi
la testa cu’ lu buonu:
guardàtivi
d’attuornu e d’ogni latu
e
viditi cu è tundu e cu è quatratu.
Jio
pi lu beni vuostru vi lu dicu,
cà
già non aju chi cazzu mu pigghiu.
Facivitilu
miegghiu pi d’amicu,
c’avimu
aiutu, riparu e cunsigghiu…
Si
nò filàti a chiddu fusu anticu:
nu
passu avanti ed arriedi ‘nu migghiu
si
cu s’idei vuliti mu nsistiti
appriessu
ghiti nterra e vi futtiti.
Già
la caduta non vi po’ mancari
e lu
mutivu mo’ vi lu dich’io:
ghiti
cuntra lu povar’operaiu
la
maggior parti e non criditi a Dio.
Nuddu
nfilici domanda po’ fari,
cà
lu trattati cuomu ‘nu judio
e lu
cacciàti cu’ mali paruoli,
mustranduci
la porta: - «Andati fuori!»
E
vui, cari litturi paisani,
dunàtinci
lu vuotu alli lizziuoni;
mintincìlu
cu’ tutti due mani
(lu
mieritànnu, cà su genti buoni!)
mu
fa lu gruppu guali di li cani,
no’
mu lu sgruppanu cientu dimiuoni.
Faciti
bona ‘na vota la festa
mintitincilu
buonu mu nci resta!
A
bui, eccellenza, vi ciercu pirdunu,
ca
nenti dissi ntra sta poisia.
Nci
vuria ‘nu poeta pruopria buonu
mu
fa l’elogi di Vossignuria.
Chi
vulivivu cchiù di Mastru Brunu?
A
‘stu puntu arrivau la forza mia
Jio
poeta non su’ cà scarpiddinu,
ma
dicu sempi: - «VIVA NDON BRUNINU!»
Commenti
Posta un commento